Stoichiță vrea ca Ghionea și Pleșan să redevină prieteni:** „Încerc să-i împac!”

Stoichiță vrea ca Ghionea și Pleșan să redevină prieteni:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoichiță, noul tehnician al Stelei, dorește ca lucrurile
să redevină la normal în vestiarul echipei din Ghencea, dezvăluind
apropiaților noul său plan.

La finalul meciului de la Urziceni din campionatul trecut, presa a
dezvăluit că în vestiarul Stelei a izbucnit un conflict între
căpitanul Sorin Ghionea și Mihăiță Pleșan. Consecința? Fostul
mijlocaș al Universității Craiova a fost trimis imediat la echipa a
doua a Stelei, luându-se decizia ca acestuia să-i fie reținut și 10
la sută din contract. Dacă pentru început cei doi au negat
incidentul, ulterior, Pleșan a confirmat scandalul. „Nu mi se pare
normal ce mi s-a întâmplat mie. Eu am plătit de două ori, iar lui
Ghionea nu i s-a întâmplat nimic”, spunea acesta în urmă cu o
lună.

Are
sprijinul lui Becali

Acum a venit momentul împăcării, iar inițiatorul este tocmai
noul antrenor, Mihai Stoichiță. Acesta a dezvăluit apropiaților
planul său. „Eu îl consider pe Pleșan un fotbalist util acestei
formații. Este păcat să-și facă veacul pe la Steaua II și aș dori
să-l readuc la prima echipă. Totuși, înainte de asta, aș vrea ca el
să se întâlnească cu Sorin Ghionea și să se împace”, a spus
Stoichiță oamenilor din club. Auzind de această intenție, Gigi
Becali i-a spus antrenorului său: „Mihai, îți spun sincer că ai
mână liberă de la mine. Poți să faci ce vrei. Dacă tu consideri că
acest lucru e benefic echipei, atunci poți să-i împaci pe cei doi,
iar când consideri că Pleșan te poate ajuta, poți să-l iei din nou
la prima echipă. Contează pe sprijinul meu în această decizie”,
i-ar fi spus Becali.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×